De ce rețelele sociale te fac mai predispus să crezi teoriile conspirației

de: Teodora Tudosie
19 06. 2020

Teoriile conspirației de orice natură circulă masiv pe rețelele sociale. Un nou studiu arată care e legătura dintre cei care folosesc social media și cei care cred în aceste teorii.

În ceea ce privește pandemia și virusul care ne-a afectat pe toți în 2020, teoriile conspiraționiste care s-au născut au fost extrem de multe. Fie că vorbim despre faptul că virusul a fost creat în laborator, fie că noul coronavirus ar fi planul companiilor farmaceutice prin care ne-ar obliga să ne vaccinăm, fie că este modul prin care Bill Gates ne va microcipa pe toți, fie că COVID-19 este cauzat de rețelele 5G, e clar că lista teoriilor este foarte lungă.

Cercetătorii din cadrul  King’s College London și Ipsos Mori au văzut necesară o cercetare în acest sens, pentru a vedea cum s-au răspândit aceste teorii la atât de multă lume, dar și care este sursa. Oamenii de știință au chestionat peste 2250 de locuitori ai Martii Britanii, iar concluzia la care au ajuns este că rețelele sociale au jucat un rol extrem de important în această situație.

Potrivit rezultatelor, oamenii care și-au luat știrile de pe rețelele sociale pe timpul pandemiei sunt mult mai predispuși să creadă teorii ale conspirației, dar și să încalce regulile carantinei.

La finalul lunii mai, 30% dintre aceștia au spus că sunt de păere că virusul a fost, într-adevăr, creat în laborator. Valoarea a crescut cu 5% față de luna aprilie. Aproximativ 13% au crezut că pandemia a făcut parte dintr-un efort global pentru a forța toți oamenii să fie vaccinați, iar 8% au considerat că există o legătură între simptome și radiații de la antenele 5G.

Legătura dintre rețele sociale și oamenii care cred teoriile conspirației

Cercetătorii de la King’s College au menționat în studiul lor că oamenii care cred în teorii ale conspirației tind, să depindă mai mult de social media pentru informații. În același timp, aceștia sunt și mai puțin susceptibili să urmeze sfaturile oficiale de sănătate, menite să limiteze răspândirea virusului. Asta și pentru că una dintre teorii spune că, de fapt, virusul nici măcar nu există.

În continuare, 60% dintre aceia care au menționat că sunt de părere că simptomele COVID-19 au legătură cu rețelele 5G au spus că majoritatea informațiilor pe care și le-au luat pe timpul pandemiei a provenit de pe YouTube. De partea cealaltă, dintre cei care au spus că această teorie este una falsă, doar 14% și-au luat informațiile de pe platforma video.

De asemenea, 56% dintre persoanele care cred că nu există dovezi potrivit cărora COVID-19 există,  utilizează Facebook pentru a-și procura informațiile de aproape trei ori mai mari decât cei 20% care cred că visurul există.

Utilizatorii social media, mai predispuși să încalce caratina

Carantina impusă de autorități pentru limitarea răspândirii virusului a fost, pentru cei mai mulți, dificil de respectat. Totuși, unii au fost mai predispuși să încalce regulile impuse, iar acest lucru are și o legătură cu rețelele sociale pe care aceștia le-au folosit.

Persoanele care au menționat că nu au respectat distanța socială impusă pentru a limita răspândirea virusului adoptată de autorități au fost de două ori mai predispuși să-și ia majoritatea informațiilor despre pandemie de pe Facebook sau YouTube. De asemenea, respondenții care au spus că s-au dus la muncă sau au ieșit afară, în timp ce aveau simptome de coronavirus, au și-au obținut și ei majoritatea informațiilor de pe aceste platforme.